Despre mine

Numele meu este Lavinia, sunt medic pneumolog specialist.

Privind istoricul meu profesional, între 2011 și 2016, am parcurs perioada rezidențiatului efectuând majoritatea stagiilor la spitale universitare din Iași, România, și 3 semestre în spitale din Franța.La sfârșitul anului 2016 mi-am susținut examenul de specialitate în România.

După finalizarea rezidențiatului, am continuat parcursul profesional în Franța, dar fără să uit de unde am plecat sau ce aș fi vrut să fac dacă aș fi rămas medic în România. Mi-am propus să va țin la curent cu evenimentele la care particip, cu noutățile de tratament care îmi sunt prezentate , dorind să adun pe acest site o mică bibliotecă virtuală a materialelor ce ar putea fi consultate și de pacienți în beneficiul lor, cu speranța ca voi oferi și o altă perspectivă precum și o mai bună înțelegere asupra unor patologii deja cunoscute.

După cum bine cunoașteți, pneumologia nu se ocupă doar cu diagnosticarea și tratarea tuberculozei, ci presupune în egală măsură și aria oncologiei toracice, a ventilație noninvaziva, a fibrozelor pulmonare, având un loc esențial în evoluția pacienților postreanimare. Așadar, îmi doresc să descoperim împreună misterele deloc puține ale pneumologiei!

Dacă doriți să mă contactați, puteți să îmi trimiteți un mail la pneumologiasi@gmail.com. Sunt întotdeauna binevenite întrebări și/sau sugestii.

Pentru a fi la curent cu noile postări sau conținut adaugat Like & Share & Follow.

În atenția cititorilor!

Conținutul acestui blog NU reprezintă un sfat medical!

Nu autoadministrați schemele de tratament descrise în articole. Vizita la medic este absolut necesară.